Expoziția ”Our Body”

De mult timp îmi doream să particip la expoziția despre corpuri umane. După o lungă așteptare, a sosit și ziua cea mare în care am mers cu prietena mea Tea să ne delectăm. Încă dinainte de a intra simțeam cum plutește în aer o stare de curiozitate, îmbinată cu dorința de explorare. Amândouă eram entuziasmate de ceea ce urma să vizităm. 😀

 

A sosit ora deschiderii și i-am lăsat pe ceialalți oameni să intre primii (și să nu ne îmbulzească). După aceea am intrat și noi. Brusc am devenit puțin confuză. În fața noastră erau toate acele persoane care (aparent) stăteau pe loc, fără a da vreun semn că ar înainta. Încăperea era semi-luminată cu becuri mici, discrete. Pereții și tavanul erau de culoare neagră. Cu greu am deslușit că de fapt toată lumea aștepta la cele 2 persoane care verificau biletul de intrare și rupeau o bucățică din el. Atunci ne-am așezat frumos la ”rând” (asta dacă modul haotic în care stăteau acei oameni se poate numi rând) și am așteptat cuminți. O domnișoară a venit la mine, iar eu am întins cele 2 bilete. După ce mi-a înapoiat biletele, ne-a atras atenția să nu facem poze. Și apoi am purces în explorare.

 

Înăuntru erau vreo 7-8 camere, fiecare având câte o tematică proprie. Și acestea erau într-o semi-beznă, luminițele fiind preponderent puse spre a lumina exponatele și vitrinele. Pe alocuri, pe pereții negri, erau prinse panouri informative, tot negre și cu scris alb pe ele. În fiecare sală era și minim 1 student/ă de la medicină și la care puteai merge să pui întrebări. Prima cameră a fost despre oase și mușchi. Apoi nu mai știu ordinea, dar am văzut despre sistemul nervos, sistemul respirator, sistemul circulator, sistemul digestiv, sistemul reproducător, fetuși…  Teaaa am omis vreo tematicăăă?

 

Am văzut mai multe schelete în mărime naturală. Unul era despre oase. Se vedea efectiv fiecare os, coloana vertebrală, coastele și… cum ziceam: fiecare os și oscior din corpul uman. Pe altul era evidențiat modul de prindere a mușchilor pe oase. Am văzut organele interne: inima, plămânii, rinichii (nici nu m-am gândit vreodată că sunt chiar așa de micuți!), stomacul, intestinele. Am văzut cum trec nervii prin vertebrele de la coloană. Am văzut cum arată și cât de multe și dese sunt venele în plămâni și rinichi (arătau ca un burete). Am văzut atâtea că nici n-aș putea și nici n-aș avea timp să le descriu pe toate.

 

Cel mai mult mi-a plăcut faptul că am putut să pun 148674947 de întrebări (sper eu bune, și nu idioate/deplasate) și să primesc răspunsuri de la zgomotoasa de la medicină. Și nu doar că am putut să adresez întrebări, ci chiar am fost încurajată să întreb cât mai multe. La fiecare întrebare pe care o puneam vedeam o sclipire în ochii ei și modul în care căuta să-și aleagă cât mai bine cuvintele. Și cum dădea din mâini la explicații. Dădea. Mult.

 

La un moment dat eram lângă o vitrină unde era expus un braț, cu sternul atașat de el. Și a început ea să îmi explice despre acele oase. Și eu să pun întrebări despre ele. Apoi mi-a expus modalitatea lor de prindere între ele, respectiv ”motivul” pentru care sunt prinse așa și nu altfel. Și ce s-ar întâmpla dacă ar fi altfel. Când am ajuns la palmă mi-a luat palma mea în mâna ei și a început să-mi recite o ”poezie” cu numele oaselor care o compun. În timp ce o urmăream cu privirea unde atinge și ce anume zice, eu eram super-încântată de tot ce se întâmpla. 😀 Mi s-a părut chiar foarte interesant modul de predare.

 

Apoi a început să-mi vorbească despre mușchii și tendoanele de la oasele mâinii. Despre modul lor de prindere, despre rolul lor, despre cum și ce os angrenează… și… explicațiile deja începeau să fie prea grele pentru mine. Atunci și-a ridicat mâneca de la jerseu până la cot și a început să-mi arate ”live”.

Tea: Pune mâna.

Eu am ezitat. Mă uitam fix la ea, dar parcă n-aveam curaj.

Tea (zâmbind): Serios… Atinge!

Destul de neîncrezătoare am întins mâna.

Tea: Simți?

Și chiar simțeam! Cuvintele cele greu de înțeles s-au transformat în simțire. Și am fost super-fericită!

 

Continuând cu explicațiile despre una și despre alta am ajuns și la faptul că umărul e un mediu steril pentru că e încapsulat. Eu înțelegeam cât de cât ce vrea să zică… dar parcă totuși nu. Mă uitam la ea destul de nedumerită. Văzând că nu reușesc să prind prea bine ideea, se ridică ea în picioare (da, stătea în stilul mersului piticului ca să fie la nivel cu mine, astfel putând să-mi explice mai bine) și-mi zice: ”Stai puțin aici. Să nu pleci!”. Apoi s-a îndepărtat de mine vreo 2-3 m. S-a dus la studentul de la medicină din sala unde eram.

Tea (arătând spre vitrina lângă care stăteam eu): Aici doar așa ai? Nu ai și care nu sunt încapsulate?

Studentul: Din păcate, nu…

 

Atunci am zâmbit larg. 🙂 Mi-a săltat inima de bucurie realizând ce a vrut să facă și câtă pasiune pune a mă lumina și pe mine. Cred că ar fi dat și făcut absolut orice ca să îmi explice cât mai bine și să mă facă să înțeleg. Cu siguranța va ajunge un medic foarte bun! 😀

 

Bine, nu toate explicațiile au fost 100% ”românești”, unele cuvinte având o tentă de limbă latină sau altele parcă erau desprinse din ceva scenarii SF, astfel depășindu-mă complet. Dar am prins esența de dincolo de cuvinte, chiar dacă nu știu (și nici nu-mi prea amintesc) să repet majoritatea cuvintelor. Rectific. Pot câteva: încapsulată, mediu steril, ulna și radius, cubitus, bacterii bune și bacterii rele… Și cred că… atât. :)))

 

În ultima cameră era un corp uman secționat pe lățime. Privindu-l, nu știu de ce, am simțit un sentiment de neliniște, chiar dacă înainte eu văzusem pe bucăți toate elementele corpului. Pe un perete era un panou mare în care erau prinse câteva sute de post-it-uri. Alături, pe celălalt perete era o măsuță, iar pe ea o un caiet mare și niște foi de post-it. Am notat și noi câteva rânduri pe 2 foi și ea le-a prins de panou cu o piuneză. Și am plecat.

 

În concluzie, a fost experiență foarte frumoasă, în care am putut vedea și învăța muuulte despre minunatul nostru corp uman! Cu siguranță exponatele în mărime naturală și/sau secționate, explicațiile ”per ansamblu” și arătatul pe viu mi-au rămas întipărite în minte.

 

eu si Tea

Tea și Timi

Leave a Reply